Synecdoche New York

Synecdoche (si-NEK-də-kee) = sinecdoca -> Figura de stil care consta in largirea sau restrangerea sensului unui cuvant prin folosirea intregului in locul partii (si invers), a particularului in locul generalului, a generalului in locul particularului, a materiei din care este facut un lucru in locul lucrului insusi etc.

“Synecdoche New York” , noul film al regizorului Charlie Kaufman (cunoscut si pentru ” Eternal sunshine of the spotless mind” , ” Adaptation” sau  ” Human nature” ), il are in centrul actiunii pe Caden Cotard (Philip Seymour Hoffman), directorul unei mici companii teatrale, care castiga premiul Mac Arthur insotit de o consistenta suma de bani si decide sa creeze o capodopera de onestitate si realism brutal sub forma unei piese de teatru cu o distributie extrem de numeroasa, jucata pe parcursul a 17 ani intr-un imens hangar abandonat din Manhattan si menita sa reconstruiasca propria lui viata si sa imite existenta de zi cu zi a metropolei in care locuieste.

Daaa…astea fiind spuse…filmul e fooooaarte tare, fratee!!! Cand am auzit prima data de el, mi-am zis: ok, are un titlu interesant, actorul care il interpreteaza pe Caden, P.S. Hoffman, e foarte misto, asa ca sper sa fie si filmul cat de cat bun. Si a fost oameni buni, a fost unul dintre filmele care m-au lasat pe ganduri mult timp dupa ce le-am vizionat. Scenariul mi se pare genial, si interpretarea persoanjelor e minunata. E un film care iti prezinta viata, cu toate maruntisurile ei, cu toate problemele si bucuriile ei. O chestie care mi-a placut iarasi foarte mult a fost replica unui preot, personaj care nu apare decat intr-o scena, dar ale carui cuvinte au un foarte mare impact. Iata-le:

” Totul e mai complicat decat crezi tu.Vezi doar o mica parte din adevar. Sunt milioane de sfori atasate de fiecare decizie pe care o iei. Iti poti distruge viata cu fiecare alegere facuta. Dar poate nu vei sti asta timp de 20 de ani si poate ca nu vei putea afla de unde a pornit totul. Si ai o singura sansa de a reusi.
Se spune ca nu exista soarta, dar exista, e ceea ce creezi. Si desi lumea continua la nesfarsit, tu faci parte din ea doar o fractiune dintr-o fractiune de secunda. Majoritatea timpului esti deja mort sau inca nenascut. Dar cat esti viu, astepti in zadar, irosind ani intregi pentru un telefon, o scrisoare sau o privire din partea cuiva sau unui lucru, pentru a fi totul bine. Iar aceasta nu vine niciodata, desi ar putea parea asa.
Asa ca-ti petreci timpul regretand sau sperand ca va aparea ceva bun. Ceva care sa te faca sa te simti conectat. Ceva care sa te faca sa te simti intreg. Ceva care sa te faca sa te simti iubit.
Si adevarul e ca… sunt atat de furios. Si adevarul e ca…sunt atat de trist. Si adevarul e ca ma simt ranit de atata timp. Si în tot acest timp, m-am prefacut ca sunt bine, pentru a merge mai departe, pentru…
Nu stiu de ce.
Poate fiindca nimeni nu vrea sa auda despre suferinta mea din cauza ca o au pe a lor.
La naiba cu toti.

Amin.”

Nush ce sa mai zic despre el…decat ca merita vazut…chiar si de mai multe ori.